becuri,

Caut instalator

Sunt instalator

Becuri economice pentru iluminarea locuintei

 Daca vrei sa optimizezi si mai mult costurile  pentru intretinere, atunci poti sa alegi becurile economice in loc de becurile clasice.

Si totusi, cum alegi cele mai economice becuri?

Becurile cu LED

Becurile LED ofera o lumina directionala insa, folosite in grupuri, dispozitivele ce folosesc LED-uri sunt o alternativa ce ofera o lumina de calitate mai buna si consuma mult mai putin decat becurile incandescente.

      Becurile LED pot fi folosite de doua ori mai mult (pana la 50.000 de ore) fata de cele fluorescente si de peste 50 de ori mai mult fata de cele incandescente.  In plus, becurile LED sunt rezistente la socuri si vibratii pentru ca nu au filament precum cele incandescente. 

        Daca vorbim de consum de energie, acestea consuma de 10-15 ori mai putin curent decat becurile incandescente. In plus, becurile LED produc lumina rece. Becurile incandescente se incing foarte tare, ele avand o eficienta foarte scazuta. (90% din energia electrica ce le strabate este transformata in caldura, si numai 10% este transformata in lumina)

Becurile fluorescente

    Becurile fluorescente functioneaza in mod asemanator cu tuburile de neon. Diferenta consta in faptul ca starterul care se foloseste la neonul clasic, a fost inlocuit cu circuite electronice mici. Astfel s-a permis realizarea unor becuri fluorescente de mici dimensiuni.

    Marele avantaj al acestui tip de becuri este consumul. Acesta este de 4-5 ori mai mic decat consumul becurilor cu incandescenta. In interiorul becului se afla un gaz la presiune joasa compus din vapori de mercur si neon, argon sau xenon. Peretele interior contine o substanta fluorescenta pe baza de fosfor, iar in momentul in care becul este conectat la o sursa de curent au loc descarcari electrice in interiorul sau care duc la producerea luminii.

Chiar daca sunt mai accesibile la pret decat becurile cu LED, se aprind lent si este nevoie de timp pana cand ajung la luminozitate maxima.

Becurile cu halogen

Becul cu halogen functioneaza pe acelasi principiu ca si becul incandescent. Ceea ce difera este compozitia bulbului din sticla si amestecul de gaze din interior, care contin si halogen. Astfel, filamentul poate ajunge la o temperatura mai mare, fara a se arde.

  Becurile pe halogen consuma cu 20% pana la 45% mai putina energie pentru a furniza aceeasi cantitate de lumina, in comparatie cu becurile incandescente conventionale. In plus, intensitatea luminii produse este cu 20-30% mai mare decat in cazul becului incandescent clasic.

       Din cauza dimensiunilor sale mici, becul cu halogen este folosit mai ales la corpurile de iluminat cu spoturi de lumina. Exista insa si becuri cu halogen de dimensiunile unui bec normal. Desi sunt becuri care consuma putin, nu se recomanda sa fie folosite in camera copiilor pentru ca emit radiatii UV. Sunt nocive pentru piele.

Produse recomandate