Pompa submersibila cu tocator pentru ape murdare
Actionand ca un tocator de gunoi pentru casa ta, pompa de apa murdara cu tocator are grija de apa ce trebuie evacuata.
Aceste pompe sunt adecvate pentru pomparea apei din subsoluri sau de pe terenuri, pentru drenare sau canalizare.
Pompa cu tocator din punct de vedere constructiv se aseamana cu o pompa submersibila de ape murdare, particularitatea provenind din faptul ca absorbtia este topstal
Caloriferele din aluminiu
Sunt considerate de specialiştii în domeniul instalaţiilor termice ca fiind cele mai potrivite pentru încălzirea cu agent termic.
Caloriferele din aluminiu au o durată de viaţă între 10 – 20 de ani, se încălzesc repede şi consumă mai puţin agent termic decât caloriferele din fontă. Sunt uşor de manevrat şi de montat şi îşi păstrează topstal
Cat de eficiente sunt panourile solare iarna?
Panourile solare, o alternativă din ce în ce mai folosită la sursele convenţionale de încălzire, funcţionează pe baza luminii, şi nu a căldurii. Pe timp de iarna singurele panouri solare ce pot functiona sunt cele presurizate cu boiler in casa.
In iernile geroase, cu temperaturi mult sub 0°C, nu vor fi probleme, topstal